miercuri, 27 octombrie 2010

Programul acestei saptamani:

Intalnirile de saptamana asta vor avea loc dupa cum urmeaza..

Joi, 28.10, orele 16, in corpul C, la etajul I
Vineri, 29. 10, la Lectoratul de Limbi Straine (in spate, langa biblioteca).


Pe viitor ne vom pune de acord cu un program nou, in functie de programul fiecaruia.

Noi toti va asteptam!

La inceputul lui decembrie va avea loc o prima competitie de debate la nivel de universitate. Cei care au idei si doresc sa se implice sunt bine veniti!

De asemeni... suntem in cautare de un logo si un slogan... avem nevoie de creativitatea voastra!

Have fun... si repet... nu uitati de argumente!

luni, 25 octombrie 2010

Competitia Nationala de Dezbateri PARLY - Slanic Moldova 2009

Reincepem...

Salutare pasionati de debate!

E toamna... vacanta s-a terminat... dar asta nu inseamna ca voi ati dat deoparte argumentele... Si bine ati facut!

Incepand cu ultima saptamana din octombrie Clubul de debate de la Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacau se va reuni iar. Mai exact, incepand cu ziua de joi, 28.10.2010, orele 14.

In principiu, Clubul de dezbateri se va intruni in zilele de joi, de la orele 14 si 16 si vineri, de la orele 12.
Voi reveni cu anuntarea calendarului exact al activitatilor de pe semestrul I.

Va asteptam pe voi toti fani ai argumentelor! Inarmati-va cu idei si veniti sa va cunoastem!

P.S.: Impreuna putem schimba lumea. Tot ce conteaza e sa avem argumente pentru a putea face aceasta!

Cu mult entuziasm de a ne intalni din nou, va salut pe toti...

marți, 27 iulie 2010

„NU AU MAI PICAT NICI UN EXAMEN…”



            Noţiuni precum: argumente, dezacord, obiectivitate, comunicare, dovezi, gândire critică, opoziţie, dar mai ales toleranţă şi trening, fac parte din vocabularul de bază al unui debater. Dar cine e debeter-ul mai exact, dar mai ales ce e debate-ul? Şi de ce vreau să vorbesc neapărat despre acest fenomen? (Pentru că din punctul meu de vedere este un fenomen…) Sunt întrebări la care o să răspund cu plăcere în cele ce urmează…
Debater-ul este mai exact cel care participă la un debate, acesta fiind o „formă structurată de dezbatere educaţională”. Dezbaterile s-au dezvoltat odată cu primele forme de democraţie în Grecia Antică, dar au prins contur, mai ales, la sfârşitul secolului al XIX-lea când au fost „reintroduse” ca şi metodă de educaţie. Nu vreau să ţin o lecţie de istorie prin acest articol, dar vreau să evidenţiez „vechimea” dezbaterilor, iar descendenţa din lumea filosofilor greci subliniază, la rândul ei, „înţelepciunea” pe care o implică.
Mai pe scurt, dezbaterile presupun abordări de tip pro şi contra a unei teme. Este vorba despre două echipe, una afirmatoare, alta negatoare, care încearcă să îşi apere poziţia folosind argumente susţinute de dovezi şi nu de simple opinii. Abordarea de tip pro-contra „dezvoltă participanţilor capacitatea de analiză a problemelor controversate şi ajută la obţinerea unei imagini nedistorsionate de prejudecăţi”, după cum aflăm de pe site-ul oficial al Asociaţiei ARDOR.
Cât despre temele abordate în cadrul competiţiilor de debate, aceste sunt dintre cele mai variate. De fapt, „tema” este „un pretext pentru exersarea abilităţilor de comunicare în spaţiul public, de gândire critică şi de argumentare logică şi nu o încercare de a stabili valoarea de adevăr a uneia din cele două poziţii exprimate în timpul dezbaterii”.
            Pentru că este vorba totuşi de un concurs, este necesar să amintim de prezenţa arbitrilor, care  urmăresc  măsura în care participanţii reuşesc să argumenteze convingător, să organizeze prezentarea, să răspundă prompt şi analitic contra-argumentelor echipei oponente şi dacă sunt persuasivi. 
            În România debate-ul a intrat prin anii ‚90, iar la noi în universitate a pătruns după câţiva ani din iniţiativa domnului Conf. Univ. Dr. Ioan Sava, un nume important în lumea debate-ul naţional, care a vrut să ofere din entuziasmul şi pasiunea sa pentru ceea ce înseamnă debate şi studenţilor săi.
            În continuare voi încerca să redau un scurt interviu pe care, domnia sa, a acceptat să mi-l ofere.
Am aflat în primă fază cum domnul profesor a intrat în contact cu fenomenul debate:
„Mai întâi soţia mea a primit o bursă SORUS, bursă pe care am primit-o, de altfel, şi eu. După un timp Fundaţia Sorus a trimis o invitaţie tuturor celor care au primit această bursă de a participa la lansarea programului DEBATE în România. Asta se întâmpla pe la începutul anilor ‚90. Deşi nu am dat curs acelei invitaţii, datorită unor alte obligaţii, entuziasmul celor care s-au întors de la Sinaia (locul unde a avut loc lansarea) m-au determinat să mă interesez în mai de-amănuntul despre ceea ce înseamnă debate, să particip la diverse trening-uri, iar în final să devin arbitru.”
            Tot dânsul mi-a povestit despre cum a luat fiinţă primul club de debate al universităţii
„Deşi un an  oficial al naşterii Clubului de Debate al Universităţii noastre ar fi 2007, practic totul a început mult mai devreme, pe vremea când Adrian Jicu şi Floria Florinela erau încă studenţi. (Ambii studenţi amintiţi mai sus sunt în prezent profesori ai Facultăţii de Litere – Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.) Primul debate de la Bacău a fost unul demonstrativ, cu studenţi veniţi de la Iaşi. Am remarcat un entuziasm extraordinar.”
Faptul că nu mulţi studenţi cunosc detalii despre acest club s-a datorat mai ales lipsei unei continuităţi, numită de către domnul profesor „un handicap” al clubului băcăuan de dezbateri.
Practicarea debate-ului are multe avantaje, mai ales din perspectiva debater-ului care îşi dezvoltă o serie de aptitudini prin practicarea acestui „sport”, aptitudini subliniate şi de către domnul profesor:
„Toţi debater-ii, după ce au înţeles ce este debate-ul cu adevărat, nu au mai picat nici un examen! Se câştigă mai ales capacitatea de a-l asculta pe celălalt (lucru la care noi, românii, nu ne prea pricepem…). Debater-ul pierde tracul vorbirii în public… Înţelege ce înseamnă pro şi contra, reuşind să-şi organizeze pe argumente discursul. De fapt, el este conştient că adevărul este relativ… la mijloc… Tot în debate, înveţi că adversarul nu îţi este duşman… Faptul că tema o afli doar cu câteva minute înainte de începerea meciului, implică o inteligenţă fină şi mai ales o atenţie distributivă.”
Aş putea continua această listă deschisă mai sus cu alte talente precum: gândirea critică, concizia în exprimare, persuasiunea şi mai ales lucrul în echipă, pe care domnul profesor îl caracterizează drept „fantastic”. Practicarea dezbaterilor îi pregătește, astfel, pe tineri să acționeze şi să participe inteligent în viaţa socială, să investigheze şi să analizeze probleme importante ale lumii contemporane, să sintetizeze informaţii, să lucreze în echipă alături de colegi, să răspundă prompt şi analitic unor solicitări, dar mai ales să fie ascultători critici.
După cum am amintit şi mai sus, printre primii debateri ai  Universităţii s-a numărat şi doamna profesoară Floria Florinela. Iată părerea dânsei despre experienţa trăită alături de acest fenomen:
„Am făcut debate în timpul studenţiei, la Facultatea de Litere din Bacău, atunci când animatori erau dl Sava şi asistentul său, dl Dan Bortoc. Era foarte mult entuziasm, participau şi atunci studenţi de la diferite specializări şi din ani diferiţi. Întâlnirile erau mai puţin formale (din punct de vedere administrativ), dar rundele deveneau pasionante, iscau de multe ori controverse, răscoleau orgolii... Peste ani, când s-a ivit din nou posibilitatea revigorării acestei mişcări, am susţinut-o, crezând cu tărie în vocaţia formativă a dezbaterilor. Formatul "parly", care se practică la studenţi, le cultivă capacităţile oratorice şi în acelaşi timp le disciplinează gândirea şi discursul. De ce dezbateri? Pentru că merită!”
Personal, am experienţa unei singure competiţii de debate, de fapt, Naţionalei de studenţi – format American parliamentary (fiindcă debate-ul are mai multe forme: Karl Popper, American Parliamentary, etc.) ce a avut loc anul trecut pe la sfârşitul lui noiembrie, iar acum sunt unul dintre promotorii Clubului de Dezbateri al Universităţii. De altfel, acest articol are, pe de-o parte, scopul de a promova acest club, deoarece, din câte am văzut de un semestru încoace, cluburile de studenţi din universitate întâmpină o lipsă a publicităţii.
Dar revenind la debate şi mai ales la legătura mea cu dezbaterile, cred că o să povestesc câte ceva din ce am experimentat eu la Slănic Moldova pentru patru zile. Cred că am ajuns acolo din întâmplare, datorită faptului că vorbesc mult, pentru că îmi place cearta organizată, dar mai ales pentru că sunt întotdeauna deschis să încerc ceva nou. Oricum, am ales debate-ul şi nu regret asta. Am ajuns acolo joi după-amiază. Eram împreună cu domnul profesor Sava şi alţi doi colegi, de fapt un el şi o ea… informatică respectiv comunicare… dar nici asta nu contează…
Competiţia a început a doua zi cu grupele (ca la fotbal, poate sunt unii care pricep mai bine aşa…), urmând ca mai apoi, sâmbăta să aibă loc sferturile, semi-finalele, şi mult aşteptata finală. Teoretic aşteptam să fie un meci demonstrativ, dar m-am trezit că de fapt am fost protagonistul primului meci de debate la care am asistat. Am fost liderul opoziţiei. (termen din sfera debate-ului, liderul opoziţiei fiind liderul echipei negatoare) Cred că m-a prins rolul acesta pentru că îmi place să contrazic lumea…
După cum era de aşteptat, am pierdut primul meci, apoi şi al doilea, când am jucat rolul primului ministru (liderul echipei afirmatoare), dar mi-am revenit la următoarele două, pe care le-am câştigat. Dar nu asta este important acolo, dacă câştigi sau pierzi, pentru că, din câte am văzut, totul se întâmplă ca într-o mare familie. Respectul pentru adversar nu e doar o formalitate pe care arbitrul o urmăreşte, ci este ceva real, lucru care s-a subliniat de fiecare dată atât în timpul debate-ului cât mai ales când totul era pe time out. Şi ca să dau un exemplu, primii adversari au fost de fapt doi tineri cu care, cred, am petrecut cea mai mare parte a timpului cât am stat acolo. Se crease un ambient caracterizat doar de prietenie şi entuziasm, care s-a păstrat pe tot parcursul competiţiei. Despre zilele următoare nu cred că mai are rost să vorbesc… menţionez totuşi faptul că finala a fost memorabilă… Debater-ii respectivi vorbeau cu o pasiune molipsitoare…
Cred că m-am molipsit şi eu de microbul acesta, din punctul meu de vedere fiind un microb care creează dependenţă… de aceea vă îndemn să vă alăturaţi clubului de debate, sau măcar să aveţi curiozitatea de a afla mai multe.
Clubul de debate al Universităţii noastre se întâlneşte joia la ora 16:00 în corpul C etajul I. Mai multe informaţii pe blog-ul clubului: http://debate-bacau.blogspot.com
 Aşadar, fii DEBATE! NOI CREDEM ÎN ARGUMENT!


VICTOR-CĂTĂLIN TOMA



ARTICOL PRELUAT DIN REVISTA "STUDENTIMEA BACAUANA"
REALIZAT DE: VICTOR TOMA
           

joi, 29 aprilie 2010

Formatul PARLI / Dezbaterile parlamentare

După cum poate ştiţi, sau dacă nu ştiţi tocmai aflaţi, la nivel de universitate se practica formatul PARLI ( de la "parliamentary", echivalentul engleyesc la parlamentar). Asadar, regulile acestui tip de dezbatere păstrează regulile unei dezbateri parlamentare.

Pentru cei care nu cunosc aceste reguli, le aveţi mai jos:

Regulament pentru dezbateri parlamentare şi norme de arbitraj


Înainte de începerea dezbaterii
O moţiune diferită va fi anunţată înainte de fiecare rundă la o oră specificată. Ora de începere a dezbaterii va fi stabilită prin adăugarea a 30 de minute la ora la care se face anuntul motiunii. Echipele si arbitrii au obligatie de a fi prezenti in locatia stabilita in momentul expirarii termenului de 30 de minute. O echipa este asteptata maximum 10 minute dupa care este declarata castigatoare echipa prezenta, vorbitorii acesteia vor primi media aritmetica a punctajelor individuale obtinute in celelalte runde.

Echipa Guvernului, dacă doreşte, poate folosi incăperea rezervată dezbaterii în vederea pregătirii în timpul alocat. Dacă echipa Guvernului foloseşte spaţiul în care se va desfăşura dezbaterea pentru pregătire, atât arbitrul cât şi Opoziţia trebuie să elibereze incăperea până la începerea dezbaterii.

Nu sunt permise pregatirile in grup pentru runde, construirea unui caz este obligatia unei singure echipe. Incalcarile vor fi sanctionate cu eliminarea din competitie.
In timpul dezbaterii

1. Orice sursă de informare care a fost consultată înainte de începerea dezbaterii (dicţionare, reviste ş.a.) nu poate fi folosită sau consultată în timpul dezbaterii propriu-zise. Cu excepţia notiţelor luate în timpul de pregătire şi o copie a regulamentului după care se desfaşoară competiţia, nici un fel de materiale “ajutătoare” nu sunt permise.

2. In cadrul dezbaterii se poate face referire la orice informaţii la care poate avea acces un cetăţean care doreşte să se informeze. Dacă vreunul dintre participanţi consideră că informaţia prezentată e prea specifică, acesta poate solicita oponenţilor să îi fie explicată informaţia care nu îi este familiară. In cazul în care sunt solicitate explicaţii suplimentare, persoana căreia îi sunt solicitate trebuie să furnizeze suficiente detalii astfel încât participanţii să poată înţelege legătura dintre informaţia prezentată şi afirmaţiile pe care le susţine. Arbitrii vor considera informaţie specifică doar acel tip de informaţii la care nici o persoană rezonabilă nu poate avea acces (ex. informaţii ce provin din experienţa familială, istoria personală a debaterului).
Formatul dezbaterii

Discursul constructiv al „Primului Ministru” 7 minute
Discursul constructiv al „Liderului Opoziţiei” 8 minute
Discursul constructiv al „Membrului Guvernului” 8 minute
Discursul constructiv al „Membrului Opoziţie”i 8 minute
Discursul conclusiv al „Liderului Opoziţie”i 4 minute
Discursul conclusiv al „Primului Ministru” 5 minute

Discursuri constructive şi conclusive

Argumente noi pot fi aduse în cadrul oricăruia dintre discursurile constructive. Argumente noi nu pot fi însă aduse în cadrul discursurilor conclusive, cu excepţia celor care constituie contraargumente aduse la argumentele noi aduse în timpul celui de-al doilea discurs constructiv al Opoziţiei (la acestea poate răspunde Primul Ministru în cadrul discursului său conclusiv).
Moţiunea

Moţiunile pot fi caracterizate drept moţiuni deschise sau închise. O moţiune deschisă oferă mai multă libertate de interpretare Guvernului. In acest caz, legătura dintre caz şi moţiune poate fi una îndepărtată (de cele mai multe ori moţiunile deschise sunt abstracte,de tipul “Acest Parlament crede in minuni”). In acest caz legatura dintre moţiune şi interpretare nu poate constitui un criteriu de vot pentru arbitru. Moţiunile închise oferă mult mai puţină libertate de interpretare Guvernului. Acest tip de moţiune obligă Guvernul să ofere o interpretare conformă cu moţiunea. Debaterii nu trebuie în acest caz să incerce să folosescă definiţii obscure pentru termeni, definiţii care le-ar permite să ofere o interpretare îndepărtată de moţiune. De exemplu, în cazul moţiunii “Acest Parlament consideră că Statele Unite ale Americii ar trebui să intervină militar în Iran”, Guvernul trebuie să demonstreze exact necesitatea unei intervenţii militare, altfel spus să înţeleagă moţiunea literal.

Cazul

Guvernul propune o interpretare a moţiunii şi are obligaţia dea prezenta un caz specific, a cărui corectitudine trebuie sa o demonstreze. Opoziţia nu trebuie să propună nimic, dar trebuie să infirme adevărul cazului prezentat de Guvern. La sfârşitul rundei, arbitrul decide, în baza argumentelor prezentate, care dintre cele două echipe şi-a îndeplinit sarcina mai bine,acordându-i astfel votul său. Opozitia decide daca accepta sau nu definitia data de Guvern motiunii, in cazul in care se va ataca aceasta definite, Opozitia are obligatia de a oferi o alta in schimb.

Opoziţia are libertatea dea decide dacă propune sau nu un contra-caz. In cazul în care LO propune un contracaz, acesta trebuie să fie diferit de status-quo şi trebuie să fie în competiţie cu cazul Guvernului. Mai mult decât atât, Opoziţia are obligaţia de a demonstra superioritatea cazului propriu iar în cazul in care un contraplan a fost propus are obligaţia de a demonstra beneficiile nete ale contraplanului.

O altă obligaţie a Opoziţiei, în cazul în care Guvernul propune o anumită strategie, este aceea de a arăta cel puţin un dezavantaj pe care aceasta îl aduce, neindeplinirea acestei cerinte inseamna ca planul afirmator nu dauneaza status-quo-ului , motiv pentru care Guvernul va castiga meciul.

Un concept important este cel legat de planurile mutual exclusive. In cazul în care Opoziţia propune un contraplan, aceasta trebuie să demonstreze că adoptarea contraplanului este superioară adoptării planului Guvernului sau adoptării simultane a ambelor planuri (altfel spus, chiar dacă planurile nu sunt aparent mutual exclusive, Opoziţia are obligaţia de a demonstra necesitatea adoptării planului propriu,şi numai a planului propriu).

Puncte de informare

Oricare dintre participanţii la dezbatere poate solicita un punct de informare-fie verbal fie ridicându-se în picioare- după primul şi înaintea ultimului minut în timpul oricăruia dintre discursurile constructive. Debaterul care are cuvântul poate să accepte sau să refuze punctul de informare. Dacă acesta este acceptat, cel care a solicitat punctul de informare are maximum 15 secunde pentru a pune o întrebare.O variantă a punctului de informare este clarificarea. Un punct de clarificare poate fi cerut în momentul în care se consideră că cel care are cuvântul nu a înţeles cazul sau un anumit argument. Debaterii au obligaţia de a nu abuza de ideea de clarificare

solicitând prea multe clarificări sau prezentând argumente în cadrul clarificării. Timpul alocat celui care are cuvântul este lăsat să curgă în timpul punctului de informare.

NU se vor folosi puncte de ordine, se considera ca arbitrul cunoaste regulamentul de dezbateri si va sanctiona ca atare argumentele noi sau depasirea timpului de catre un vorbitor.

Puncte de privilegiu personal

Oricând în timpul dezbaterii se poate solicita un punct de privilegiu personal dacă vreunul dintre participanţii la dezbatere consideră că a fost grav insultat de către un alt debater. Preşedintele camerei va decide apoi dacă comentariile au fost sau nu acceptabile. Punctele de privilegiu personal ar trebui ridicate doar în cazuri extrem de grave, fără a se abuza de ele. Participanţii la dezbatere trebuie să ia în considerare faptul că posibilele comentarii inadecvate vor fi luate în considerare de către arbitrii si fără solicitarea unui punct de privilegiu personal.

Timpul

Arbitrul sau persoana care indica timpul pe parcursul unei runde are obligatia de a semnala printr-o bataie in masa scurgerea primului minut dintr-un discurs constructiv, precum si momentul in care vorbitorul mai are la dispozitie ultimul minut din discurs. Astfel vor fi marcate timpul „protejat” al discursului si minutele in care se permit punctele de informare. Scurgerea timpului alocat va fi marcat prin doua batai, vorbitorul avand la dispozitie din acel moment 15 secunde pentru a incheia. Dupa scurgerea a 15 secunde arbitrul nu va mai nota afirmatiile vorbitorului iar dupa 30 de secunde va soma vorbitorul sa incheie discursul.
Punctaje individuale

Punctajul mediu al campionatului va fi 22. Directorul de turneu are obligatia de a verfica orice punctaj de 29, 30 sau orice punctaj mai mic de 14, solicitand justificarea acestora. Intervalul punctajelor acordate este recomandat a fi 18-26. Se permite acordarea jumatatilor de punct.

După dezbatere

1. După ultimul discurs conclusiv, Preşedintele Camerei va solicita echipelor să părăsească sala, va completa foaia de arbitraj şi o va returna directorului de turneu. Arbitrii nu trebuie să dea feedback paticipanţilor la dezbatere înainte de completarea foii de arbitraj.

2. Periodic un clasament general va fi anunţat. Ărbitrii trebuie să se abţină dela verificarea situaţiei unei echipe pe care o vor arbitra.

3. In cazul in care rezultatul nu este anunţat în timpul feedbackului, participanţii trebuie să se abţină de la a solicita informaţii arbitrului. După predarea foii de arbitraj, decizia arbitrului este finală şi o atitudine nepotrivită sau agresivă a unei echipe poate atrage după sine eliminarea din competitie

Sursa: http://www.ardor-deb.ro/

Ce sunt dezbaterile?

DEBATE - ul este o forma structurata de dezbatere educationala, compusa formal din echipe cu un numar egal de membri. Acestia sunt pusi in situatia de a pune in valoare «pro si contra» argumente diferite pentru ambele fatete ale unor chestiuni asupra carora oamenii, desi bine intentionati, pot fi in dezacord.


Abordarea de tip pro-contra dezvolta paticipantilor capacitatea de analiza a problemelor controversate si ajuta la obtinerea unei imagini nedistorsionate de prejudecati. In acest context, participantii vor fi determinati sa emita judecati asupra unei „motiuni" folosind criterii obiective, si totodata, sa apere o pozitie folosind argumente sustinute de dovezi si nu de simple opinii.

Temele discutate pot fi extrem de variate. Indiferent de format, ceea ce este important de subliniat este ca tema dezbaterii reprezinta doar un pretext pentru exersarea abilitatilor de comunicare in spatiul public, de gandire critica si de argumentare logica si nu o incercare de a stabili valoarea de adevar a uneia din cele doua pozitii exprimate in timpul dezbaterii. In cadrul competitiilor de dezbateri arbitrii urmaresc masura in care participantii reusesc sa argumenteze convingator, sa organizeze prezentarea, sa raspunda prompt si analitic contra-argumentelor echipei oponente si daca sunt persuasivi.

Nu in ultimul rand, ascultarea atenta, toleranta, umorul si fair play-ul conteaza in acordarea deciziei. Juriul este format dintr-un numar impar de arbitri, care sunt invitati sa nu ia in considerare opinia personala asupra temei puse in discutie.


Sursa: http://www.ardor-deb.ro/

luni, 8 martie 2010

Hei salut la toata lumea... asta e prima postare pe noul blog al Clubului de Dezbateri al Universitatii Vasile Alecsandri din Bacau... Sa nu va asteptati inca la ceva complex pentru ca suntem la inceput, dar incet-incet, veti vedea ca va fi (speram) atat o resursa educationala, cat si un mijloc de dialog cu toti pasionatii de debate... ce o sa mai avem postat p blog, o sa vedeti in functie de cat de des ne vizitati... noi unii va asteptam sa veniti chiar la intalnirile noastre ce au loc aproape in fiecare joi in corpul C al universitatii, ora 16... in ce sala... inca nu se stie... dar voi veniti pentru ca va asteptam cu bratele deschise... si "cu chef de cearta"...